ŞOCANT! Pentru revoluţia bunului simţ, click aici

mira tvA început acum vreo lună, cu un mesaj de la Laura Coroianu – Salvaţi minţile oamenilor! Schimbaţi emisiunile şi ştirile de la TV!! Primul gest a fost să caut în computer folderul PROIECTE. Cu care să încep? Incubatorul de părinţi e de educaţie parentală. Poftim, cultură! e fix de ce-i spune numele. Universitrip e preferatul meu, dar cam prohibitiv când mă uit la buget. Ar mai fi prin cufăr nişte medicale, o emisiune pentru copii, una despre tradiţii cool, travel, tot ce mi-ar fi plăcut să fac sau să văd la televizor în ultimii cinci ani. De preferat, în limba română… “Hm, dacă e revoluţie, le scot pe toate!” îmi zic.

În zilele care au urmat, din ce în ce mai mulţi prieteni m-au invitat să semnez petiţia asta care a adunat rapid 20.000 de susţinători. Nu ştiu la ce se uită ei la televizor şi nici ce şi-ar dori să vadă. Iniţiatoarea zice că ar vrea “Să le arătăm televiziunilor că nu ne interesează ştirile lor pline 100% de nenorociri! Că nu ne interesează emisiunile lor pline de oameni de nimic și de scandaluri! Că vrem să deschidem televizorul şi să simţim că ne bucură sufletul! Vrem să vedem la televizor evenimente plăcute, oameni care salvează vieţi, oameni care reuşesc în viaţă, oameni minunaţi, care să fie modelele noastre în viaţă! Dacă continuăm aşa, vom avea o lume plină de oameni depresivi! Haideţi să le arătăm tuturor că suntem enorm de mulţi cei care vrem o schimbare de atitudine, o prezentare a tuturor aspectelor vieţii, nu numai a celor negative. Să le arătăm că vrem să îi vedem la televizor pe oamenii de valoare. Vrem să fim informaţi, nu agasaţi! Vrem să credem în continuare că lumea în care trăim nu este doar plină de răutate, ci este minunată!” 

Admir şi susţin entuziasmul. Mi-ar plăcea ca principalul criteriu de evaluare al programelor care intra în grila unei televiziuni să fie filtrul acestor petiţionari şi nu argumentele de marketing (“O fi bun, dar nu se vinde! Ce sponsor crezi că o să arunce cu bani într-un program la care te uiţi doar tu cu prietenii tăi?“) sau evaluarea subiectivă a managementului de programe (care “ştie el mai bine ce vrea publicul“). Ştiu oameni de presă care îşi doresc acelaşi lucru. Ştiu chiar şi temerari care au acceptat să susţină genul acesta de proiecte, care însă au murit rapid pentru că managementul aşteaptă rezultatele instantaneu, iar mentalităţile nu se schimbă suficient de repede cât să influenţeze semnificativ ratingul. Sunt poate cel mai optimist om pe care-l cunosc, dar sincer nu cred că vreunul dintre proiectele astea care să salveze minţi o să ajungă prea curând la televizor. Şi mai cred că, atunci când vor avea şansa nesperată să ajungă, formatul se va perverti rapid, în goana disperată după rating.

Aşa că o să încep propria mea revoluţie. Mică. Poate că nu e un program TV şi nici n-o să aibă acelaşi impact, dar o să scriu în fiecare zi aici, pe blog, o poveste ca acelea pe care spuneţi că aţi vrea să le vedeţi la televizor. Despre oameni minunaţi pe care am norocul să-i cunosc, despre gesturi mici care poate nu schimbă lumea, dar măcar îi mai dau o speranţă. Despre lucruri pe lângă care trecem prea uşor. Şi dacă singurii care le vor citi vor fi prietenii mei şi cu mine, zic că e un început bun 🙂

Fără exaltări, fără pretenţii de (super)jurnalism, fără anchete, fără polemici. Cu sinceritate şi umor, cu respect şi optimism, vă aştept la cea mai aşezată dintre revoluţii – cea a bunului simţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *