La CNN, în templul ştirilor de televiziune

cnnÎn anii 80, consumatorul american de televiziune înghiţea pe nemestecate spectacolul live al urmăririlor pe autostradă. Era, verificat, cel mai simplu mod de a face rating (deci bani) şi cel mai la îndemâna televiziunilor de ştiri care s-au dotat rapid cu elicoptere capabile să transmită imagini live din orice zonă a Americii. Un incident tragic avea să schimbe însă definitiv politica editorială a unuia dintre cei mai mari furnizori de news din lume. O banală urmărire pe autostradă se sfârşeşte sec, fără nicio emoţie: şoferul urmărit coboară şi face câţiva paşi spre maşina de poliţie din spatele lui, ducând mâna spre buzunar. Cameramanul din elicopter strânge imaginea pe personaj exact în clipa în care unul dintre poliţişti îi zboară creierii. Cel întins pe şosea, plin de sânge, avea să se dovedească ulterior fiul unui important personaj public care acuză postul de invadare a dreptului la intimitate. A fost momentul în care CNN a decis ca orice transmisiune directă cu grad ridicat de imprevizibil să fie transmisă cu un delay de câteva secunde.

Episodul, redat mai mult sau mai puţin fidel, avea să-mi fie povestit de unul dintre cei mai mari jurnalişi ai lumii, într-un training de câteva săptămâni laCNN. Ca să ajungă acolo unde este azi,CNN a învăţat din greşeli şi a făcut efortul de a se autodepăşi în fiecare zi, cu fiecare eveniment, cu fiecare ştire. Reţeta succesului, aşa cum o văd eu, stă în curajul de a-şi asuma responsabilităţi, un curaj pe care, din păcate, îl vedem din ce în ce mai rar la noi.

***

Maşina ne-a luat de la hotel şi a traversat oraşul. Bulversată de cele 14 ore de zbor, nu percepeam mare lucru din imaginile care treceau pe lângă mine. De altfel, abia acum îmi dau seama că nici măcar n-am apucat să cunosc prea bine Atlanta.

– Hello, I’m Sonia Tucker, IPP Director, and I’ll be your coordinator for the next month.

Cu zâmbetul larg care-i dezvelea dantura perfectă, Sonia ne aştepta la intrarea în blocul-turn dominată de trei imense litere roşii. Eram un grup de 12 jurnalişti din toată lumea (Polonia, China, Korea de Sud, Kuweit, Bahrain, Seychelles, Australia, Cipru, Africa de Sud, Grecia, România şi Indonezia) cu o medie de vârstă care abia bătea undeva la 25-30 de ani. Păşeam pentru prima oară în templul ştirilor de televiziune: Cable News Network – CNN.

Prima senzaţie, aceea a turistului buimăcit, avea să fie dublată, în doar câteva ore, de cea a profesionistului intrat într-o lume în care industria ştirilor a atins (de nenumărate ori) perfecţiunea. A fost copleşitoare şi nu m-a părăsit până la plecare. Ce spun eu, nu m-a părăsit nici acum.

Primul şoc a fost când am aflat că printre miile de oameni care populau birourile din cele două turnuri, sediul celui mai mare imperiu media din lume, nu există… picior de reporter! “Pentru că locul reporterilor este pe teren”, mi s-a explicat cu acelaşi zâmbet perfect. Venită dintr-o lume în care ştirile se nasc doar după ce o armată de oameni se întâlnesc faţă în faţă, discută, scriu, rescriu, montează şi rafinează împreună produsul, nu puteam să înţeleg că poţi ajunge la acelaşi rezultat, ba chiar mai bun, şi de la distanţe incredibile. Căci pentru reporterii CNN a fi pe teren înseamnă, de cele mai multe ori, Irak, Afganistan, Europa, Africa sau orice alt colţ de lume. În cele patru decenii de existenţă, maşinăria de ştiri şi-a reglat perfect mecanismele şi totul funcţionează impecabil. Conceptul de multi-tasking este deja un loc comun: reporterul este în acelaşi timp cameraman şi editor video, iar materialele ajung în sediu gata de dat pe post. Puţini oameni de televiziune din România se pot lăuda cu asemenea capacitate.

Sigur, i-am cunoscut şi i-am văzut la treabă pe greii staţiei: Jim Clancy, un om de un profesionalism, o modestie şi un simţ al umorului cum rar am mai văzut, Michael Holmes, un senzaţional prezentator cu o experienţă de reporter de război uluitoare, Hala Gorani – o frumuseţe rece dublată de un excelent simţ al ştirii, prezentatoare, dar şi realizatoare a emisiunii Inside the Middle East (îşi lucrează în teren propriile reportaje şi lucrează cot la cot cu producătorul emisiunii, fără aere de vedetă sau mutre condescendente), Johnatan Mann, cel mai calificat election man, dacă pot să-i spun aşa, cu un background profesional unic, Olivia NasrRalitsa VassilevaColleen McEdwards (cea de la care am învăţat că, în jurnalism, cel mai important nu e să-ţi faci bine treaba, ci să ştii să dai mai departe din experienţa pe care ai acumulat-o), marele Ted Turner însuşi, care la o întâlnire informală n-a ezitat să-şi scoată pantoful şi să bată în masă, ca să ne exemplifice momentul întâlnirii lui istorice cu Gorbaciov… Toţi cu zeci de ani de experienţă în spate, toţi multipremiaţi în branşă, toţi personaje absolut fabuloase pe care ai şansa să le vezi poate o dată în viaţă. Uimitor, însă, toţi ne-au privit pe noi, tinerii jurnalişti din restul lumii, ca pe propriii lor colegi, la fel de valoroşi ca şi ei. Fără condescendenţă, fără aere de superioritate, ne-au oferit cele mai frumoase lecţii de jurnalism de care am avut personal parte până acum.

Totuşi, la fel de mult m-au impresionat oamenii nevăzuţi ai CNN-ului, mulţimea din spatele ecranului. Biroul lui Jane Maxwell este veşnic încărcat de cărţi şi dosare. Este omul care se ocupă de planificarea a ceea ce editorial se numeşte special events; cu alte cuvinte, Jane pregăteşte dosarele de program pentru evenimentele anunţate sau previzibile. Ne-a arătat dosarul la care lucrase pentru moartea Papei Ioan Paul al II-lea, cel dedicat schimbării mileniului sau cel dedicat morţii fostului preşedinte american Ronald Reagan. Toate finalizate cu câţiva ani înainte ca evenimentele să aibă loc. Sute, mii de pagini, în care se regăseau diverse variante de scenarii, influenţate de cele mai mici detalii, de la posibilele locaţii pentru înhumare până la variantele înaintate de specialişti privind un eveniment sau altul. Jane lua în calcul totul! Nu e de mirare de ce CNN reuşeşte să fie luat doar rareori prin surprindere atunci când se întâmplă ceva important oriunde pe glob.

În biroul editorilor, l-am cunoscut pe Mike. Cel mai respectat dintre copy-editorii de la CNN, Mike este în permanentă legătură cu oamenii din teren; împreună pun cap la cap informaţia şi conturează cele mai complexe şi mai emoţionante reportaje de autor. Cald şi răbdător, Mike îmi explică fluxul de comunicare în interiorul redacţiei şi îmi vinde câteva ponturi de writing, ca între noi, scriitorii 🙂. Facem schimb de cărţi de vizită. Abia după ce am plecat, am aflat că Mike este unul dintre foştii vicepreşedinţi ai gigantului mediatic. A ales să renunţe la sobrietatea şi la formalismul sălii de şedinţe în favoarea adrenalinei din redacţia de ştiri. Iar pentru gestul lui şi-a câştigat definitiv respectul şi admiraţia colegilor.

Sigur, o lună petrecută la CNN nu mă face în niciun fel expert în modul lor de a lucra. Am perceput şi zâmbetele de PR, şi răspunsurile diplomatice la întrebări care băteau spre informaţii mai profunde decât erau ei dispuşi să ne ofere. Pentru că succesul câştigat în câteva decenii nu se vinde pur şi simplu. Sau poate nici nu eram pregătiţi să înţelegem cu totul lucrurile cu care luam contact. Pentru mine, marele câştig a fost să înţeleg că în televiziune se lucrează întotdeauna în echipă, cu responsabilitate şi respect pentru cei alături de care munceşti, dar, mai ales, pentru publicul căruia i te adresezi şi care este adevăratul barometru al calităţii muncii tale. Şi că adevărata valoare profesională nu stă în cât de rapid ai ajuns la o ştire sau în cât de bine ai dat pe sticlă la direct; ci în cât de multe poţi să înveţi de la ceilalţi şi în cât de firesc poţi să dai mai departe din ce-ai adunat într-o carieră.

*** Am scris acest text prin 2006-2007, la câteva luni după ce m-am întors din Atlanta. L-am recitit şi am găsit în el un amalgam de gânduri şi senzaţii, mi-am amintit una dintre cele mai frumoase experienţe profesionale pe care am avut norocul să o dobândesc. Azi, la 8 ani după International Professional Program, încă mă întreb unde a greşit drumul presa românească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *