Copiii îmi spun „tipa cu cărțile”. La fel și oamenii mari

– Vezi dacă nu ne-a plăcut munca? Ne-am inventat și noi o meserie, mi-a zis într-o zi Mirela Retegan și-am râs amândouă ca de-o glumă bună.

Numai că gluma n-a fost chiar glumă. Adevărul e că n-am chiar o meserie adevărată, iar dacă e să te iei după COR (Codul Ocupațiilor în România, carevasăzică), nu prea știi unde să mă încadrezi. Nici să explic exact ce fac nu e tocmai simplu, pentru că fac de toate. Din fericire, toate-mi plac, iar cele mai dragi îmi sunt cărțile, așa că mă ocup de ele în toate felurile în care pot:

  • le citesc, ba chiar îi provoc și pe alții să facă la fel. Ca să-l conving să citească, îi plăteam Supereroului 10 bani de pagină (nu săriți, scopul scuză mijloacele), iar copilul își aduna banii și își cumpăra LEGO. Când din banii adunați și-a luat singur seria Harry Potter, m-am gândit că n-am fost tocmai toantă. Mai târziu, m-am gândit că metoda ar putea să funcționeze și la oamenii mari, așa că le-am promis celor care intră în provocarea mea, Reading is cool – the challenge, că-i duc o săptămână în Toscana dacă citesc 10 cărți. Sper să fie la fel de înțelepți ca fii-miu 🙂
  • le editez și le public. Ba chiar mi-am făcut și o editură pentru asta, ca să fie totul oficial, iar partea mișto e că pot să public ce vreau eu. Sincer, nu mă bag în poveste dacă nu-mi place sau dacă nu e din filmul meu, ba chiar mă încăpățânez să nu le dau drumul dacă nu cred eu că-s pregătite, așa că îi chinui pe autori mai ceva decât cel mai cârcotaș cititor. Dacă-mi rezistă mie, sigur sunt pregătiți să reziste și publicului.
  • le prețuiesc, le respect și am grijă să iasă cât mai cuviincios în lume. Adică țin cursuri de storytelling pentru toți cei care au o poveste de spus, pentru că eu chiar cred că oricine poate să scrie. Cu măsură, însă, pentru că nu toate poveștile sunt gata de scos în lume și e lung drumul până la tipografie.
  • le calc pe urme. Așa că am plecat să fac Ocolul lumii în 100 de cărți, să văd pe unde au trăit marii scriitori, ce i-a inspirat, ce-au învățat și cum au știut să dăruiască la rândul lor. Apoi merg prin școli și licee și le povestesc puștilor despre cât de grozavi sunt tipii ăia care-și pun semnătura pe câte o copertă pe care o găsesc ei pe lista de lecturi obligatorii. De-aia-s eu „tipa cu cărțile”.
  • le scriu. Dar asta e chiar ultima dintre bucuriile mele, pentru că-mi plac mai mult cele scrise de alții. Unora le dau curaj cu „Ghidul Scriitorului Începător„. Pe alții îi sperii, tot cu el 🙂

Tu cine ești?

1 comment on “Copiii îmi spun „tipa cu cărțile”. La fel și oamenii mari

  1. Irina

    Cum e íntrebarea asta! „Tu cine eşti?” Şi cum e să ai răspuns la ea şi brusc, din „senin”, să nu mai ştii? Adică să ştii cine ai vrea să fii, dar sā nu vrei să mai ai de-a face cu cine eşti sau cine erai. Pfiu! În rest fac bine :))))

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *