Writing Tuesday: Cum să devii părinte în 5 pași simpli

Pe la 20 și ceva de ani, m-am îndrăgostit de mașina de scris a colegei mele de apartament. Imaginea aia, de femeie în rochie subțire, de vară, aplecată peste taste cu soarele la apus în contrejour care-și strecoară lumina galbenă pe sub bretele cât să ghicești sânii rotunzi m-a convins: mă fac scriitoare!

Doar că nu scrisesem niciodată altceva decât teme, referate și câteva articole respinse pe la revistele de femei. Și, well, nu purtasem niciodată rochie…

Detalii, îmi zic și mă așez la masa de lucru (mă rog, la noptiera pe care proptisem mașinăria și pe care o promovasem arogant la statutul de birou), iau o foaie de hârtie, o strecor printre barele de suport, răsucesc roata zimțată ca să ajung în vârful paginii hârșt, hârșt, hârșt (hm, sunetul îmi mângâie orgasmic urechile de scriitoare) și sunt gata să vomit o capodoperă. Îmi trebuie un personaj, zic, amintindu-mi orele de compunere dintr-a cincea.

  • Caracterizați personajul X din…

Când auzeam asta, scoteam instantaneu ciorna și începeam să trag cele trei liniuțele de la capăt: trăsături fizice, de acțiune și de caracter. Așa am învățat la școală, asta înseamnă personaj: e destul să existe și să facă lucruri. Cât de greu poate să fie? Și iată-mă cum îi dau eroinei mele nume, ochi verzi, păr negru, o pijama confortabilă și o așez pe balcon, lângă un pahar de vin și-o carte. OK, and now what?! Doar n-o s-o pun să citească preț de 200 de pagini de-acum încolo?

Nu e simplu să creezi un personaj. E ca și când l-ai naște, l-ai educa și l-ai urmări trecând prin 20 de ani în doar câteva minute. Practic, e ca și cum ți-ar trece viața prin fața ochilor. Doar că nu e viața ta, e viața lui, a personajului pe care vrei să-l pui pe hârtie și să-i dai drumul în lume, să-i faci pe oameni că-l iubească, să stârnească pasiuni, revolte. Și, mai ales, trebuie să-l faci să interacționeze cu ceilalți. Pentru că un personaj puternic se construiește din relații. Nu există rețete pentru asta. Dar poți să încerci.

Trebuie să știi totul despre el, chiar dacă nu folosești toate detaliile în text. Așadar, iată cum poți să naști un caracter puternic în 5 pași simpli.

  1. Dă-i convingeri puternice. E motivația care-i justifică acțiunile, care-l face ceea ce este, e ceea ce-i conferă personalitate.
  2. Fă-l să se oprească și să se gândească. Fie că intri în mintea lui, fie că pui un alt personaj s-o facă în locul tău, introspecția e tot un fel de relație – cu sine.
  3. Fă-l să-și asume riscuri. Poate chiar să-și pună viața în pericol sau să fie gata să se sacrifice de dragul unui principiu. E mai convingător decât orice declarație.
  4. Desenează-l în triunghiuri. Nimic nu e cu totul alb sau negru, bun sau rău, iubit sau urât. Așa cum nicio relație nu e exclusiv duală. Întotdeauna a treia parte dintr-o relație te ajută să schimbi perspectiva și să dai profunzime personajului tău.
  5. Extinde grupul. Fă-l parte dintr-o categorie și vezi cum îi afectează asta comportamentul. Pentru că niciunul dintre noi nu se poartă la fel într-un grup sau în afara lui, iar asta e valabil și pentru personajele noastre.

Așa că, firesc, provocarea săptămânii, vine dinspre personaje: creează un personaj din cinci propoziții (fraze), în care fiecare dintre ele să reprezinte unul dintre pașii simpli de mai sus. 

Sharing is caring 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *