Writing Friday: Scriitura ca profesie e ca jocurile de noroc. N-ai nicio garanție.

– Ești o vacă proastă! Ia-ți banii și dispari de-aici!

Când un barrista îi spune asta unei femei, primul lucru care-ți trece prin minte e cum să faci să-ți ții pumnul drept să nu-i sară direct în rânjet. Oh, ba nu, de fapt nu-ți mai trece nimic prin minte. Îngheți fără reacție. Trec câteva secunde bune până să-ți dai seama că e doar o carte. The Handmaid’s Tale a lui Margaret Atwood îți întoarce lumea pe dos, mai ales dacă ești femeie.

Într-un interviu din 1990, Atwood vinde șapte secrete despre scriitură:

  1. Nu asculta criticii: Am început să scriu serios la 16 ani. Nu avusesem jurnale și niciun fel de interes pentru scriitură până la vârsta aia, Profesoara mea din clasa a unsprezecea chiar povestește cu toată sinceritatea că n-a văzut în mine cine știe ce talent.
  2. Începe să scrii cum poți: În Canada anilor 1960 era mai simplu să publici poezie, așa că am început să scriu poezie. Să trăiești în Canada în anii ‘60 vine cu bune și cu rele. Rău era greu să ajungi să fii publicat, abia de la mijlocul decadei s-au mai schimbat lucrurilor. Dar era bine că nu erau prea mulți cei care scriau așa că, dacă aveai un pic de talent, nu puteai să nu fii remarcat.
  3. Cum să fii publicat ca debutant: Lucrurile sunt diferite dacă scrii poezie sau dacă scrii proză. Poezia și proza scurtă își găsesc mai ușor loc în publicații, chiar și fără ajutorul unui agent. Mai complicat e cu romanul. Sfatul meu prntru debutanți e să se familiarizeze cu media de specialitate. Căutați reviste care publică bucăți de proză și trimiteți-le lucrările voastre. După ce ați publicat acolo, e mai simplu să atragi atenția editurilor.
  4. Citește ce vrei să scrii: Ceea ce citești e la fel de important ca ceea ce scrii.
  5. Unde găsești idei pentru poveștile tale: Nu știe nimeni de unde-și iau scriitorii ideile. Ele vin pur și simplu, cu mult mai multă informație decât ești pregătit să gestionezi. Problema nu e unde să găsești idei, ci unde să găsești timpul să stai și să lucrezi la toate ideile care-ți vin. Cred că multe romane încep ca întrebări. De exemplu, Handmaid’s Tale a început ca o serie de întrebări: Cum ai face să preiei controlul SUA? Dacă locul femeii nu mai e acasă, cum faci să le aduci înapoi acolo? Și cum le faci să se întoarcă acasă dacă ele nu vor?
  6. Capcanele scriiturii: Scriitura ca profesie e ca jocurile de noroc. N-ai nicio garanție. Poți să bagi o groază de timp, de efort, să investești o grămadă de energie emoțională și să nu iasă nimic. Nu există garanții. Așa că, dacă nu-ți asumi riscul și nu ești hotărât să-ți iei angajamentul ăsta, n-o face.
  7. Ai încredere în sursele tale: Când aveam 16 ani și voiam să devin scriitoare, primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi cumpăr un manual despre scriitură. Dar rezultatul a fost amuzant, pentru că eram destul de naivă Mă gândeam că o să fiu scriitoare și că o să-mi câștig existența din asta, așa că am început să mă documentez despre scriitura care aduce bani. Și am descoperit că se plătesc bine revistele True Confessions. Mi-am imaginat că e simplu, dar n-a fost deloc așa, pentru că limbajul e foarte specializat. N-a funcționat, dar am continuat să-mi cumpăr reviste de scriitură și unul dintre lucrurile utile pe care le-am învățat a fost că, atunci când trimit manuscrise, să adaug în pachet și un plic timbrat autoadresat 🙂

Știu că sunt mulți cei care se visează în pijama, în fața tastaturii, lângă o cană de ciocolată caldă (insert here orice clișeu legat de viața de scriitor de succes care vă vine în cap). Așa cum știu că sunt și mai mulți cei care păstrează imaginea asta doar într-un colț de minte, unde mai aruncă peste ea vreo două pulovere de iarnă și o pătură ciuruită de molii. Lista de motive pentru care nu te apuci de scris sau pentru care te lași mai repede și mai des decât se lasă fumătorii de fumat e lungă cât o zi la birou în perioada de bilanț.

Nu mă omor după Paulo Cohelo, dar am citit cu ceva timp în urmă o poveste care mi-a schimbat complet părerea: omul și-a dorit atât de mult să scrie încât a făcut-o împotriva voinței părinților lui care l-au internat de trei ori la spitalul de nebuni și l-au supus la șocuri electrice doar ca să-l convingă să se lase de scris și să se facă avocat.

Cu toate lucrurile astea în minte, m-am gândit să lansez azi o provocare legată mai degrabă de voință decât de scris. Așa că luați o foaie de hârtie și scrieți (sic!): De ce vrei să-ți scrii povestea? Și care sunt cele 3 lucruri la care ar trebui să te gândești ca să nu renunți atunci când îți vine să lași baltă scrisul de bună voie, fără să te amenințe părinții cu șocuri electrice?

Sharing is caring 🙂

1 comment on “Writing Friday: Scriitura ca profesie e ca jocurile de noroc. N-ai nicio garanție.

  1. Ioan

    De ce vrei să-ți scrii povestea?

    Nu știu, nu vreau, nu pot să fac altceva decât să o scriu. E un travaliu de care vreau să scap, știu că va fi bine după ce ”nasc”. Și indiferent de cât de ”aparte”, ”sensibil”, ”special”, ”cu nevoi speciale”, ”cu defecte congenitale”, ”cu dizabilități pe viață” se naște, e ”copilul” meu, sunt copiii mei, îi iubesc așa cum sunt, încerc nu să-i fac mai buni raportându-i la alții, ci să fie ei înșiși, originali și independenți, dar bucată ruptă din mine, și ar fi păcat să semene prea mult cu alții. Scrisul e un egoism întors împotriva ta și o vanitate care te face umil.

    Trei ”lucruri” la care mă gândesc:
    eu – de asta sunt în viață;
    el – să creezi e definitiv uman;
    ea – de asta și pentru asta există.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *