Tu cum scrii, ca un om sau ca o instituție?

De ceva vreme, am făcut publică povestea mea de dragoste cu scrierea creativă. Adică am început să organizez atelierele mele de scris și în sistem open, nu doar pentru clienți privați, cum le făcusem până atunci. Când lucrezi cu un grup de oameni trimis de companie, sarcina e destul de clară: toți sunt acolo cu același scop, așteptările sunt asemănătoare, rezultatele duc în aceeași direcție. Dar când în fața ta stau 10-15 oameni împinși de tot felul de dorințe, marea provocare e să găsești formula prin care să le oferi tuturor soluții care să-i satisfacă.

N-aș schimba experiența cu nimic. Scriem, rescriem, rafinăm texte și ne minunăm cum poți să transformi un text doar schimbând un timp verbal, râdem, plângem, legăm prietenii de cursă lungă. Fiecare grupă de scriitori vine cu bucurii, dar și cu provocările ei. Acum vreun an, provocarea s-a numit instituție de învățământ. După șase ore de lucru, simțeam cum trei dintre participante mă priveau sceptic, deși se declarau încântate de atelier și de lucrurile pe care le învățaseră acolo.

– Simt că e ceva în neregulă, zic, decisă să nu le las să plece nerezolvate.

– Nu chiar, îmi răspunde diplomat una dintre ele.

– Dacă e o problemă, aș vrea să găsim o soluție. Nu putem să lăsăm lucrurile așa, că n-ați venit aici doar pentru că sunt eu simpatică.

– Nu atelierul a fost problema, mă asigură doamna. Chestia e că noi scriem tot felul de comunicări pentru părinți, iar ei sunt foarte selectivi și se așteaptă de la noi la un anumit nivel academic, altfel n-au încredere să-și trimită copiii la noi la școală.

Zbang!

Sunt părinte, fii-miu e în clasa a doua, la o școală de stat. Nimic din comunicările oficiale pe care le primesc de la directorat nu-mi inspiră încredere academică. Sunt doar niște formule rigide, neschimbate de 30 de ani, de când eram eu însămi la școală, care-mi dau mai degrabă fiori reci pe șira spinării. În schimb, cele mai sincere schimburi de mesaje sunt pe WhatsApp sau Facebook, cu o învățătoare tânără și deschisă, ea însăși mamă, gata să-mi răspundă simplu și direct la orice întrebare și să mă liniștească, dacă e cazul, atunci când îmi fac griji pentru siguranța copilului meu. Fie ea și academică 🙂

Dacă lucrezi pentru o instituție, nu înseamnă că trebuie să scrii ca una.

Suntem de multe ori victimele propriei vanități. Ne place să “facem o figură frumoasă“ și ajungem să folosim un limbaj plin de clișee care nu ne reprezintă doar ca să părem importanți. Dar haideți să fim serioși și să ne punem în pielea celui care citește.

Vă place ca un profesor să vi se adreseze ca și când v-ar scoate la tablă? Sau să citiți un contract de credit ca un absolvent de MBA? Sau o scrisoare medicală ca și când sunteți abonați la The Medical Journal? Să fim cinstiți, nimeni nu doarme cu Enciclopedia Britanica sub pernă, iar un limbaj doct, tehnic, fără emoții, nu face decât să ne îndepărteze în loc să ne apropie. În loc să ne ajute, ne face să nu ne mai înțelegem unii cu alții. Ne e teamă că un limbaj simplu n-ar putea să arate cât de educată, de importantă și de complexă ne e personalitatea.

Ei bine, lucrurile stau fix invers. Un stil simplu și direct ne transformă în ceea ce suntem: oameni calzi, nu instituții reci. Ne place să știm că celui din fața noastră îi pasă de noi și de nevoile noastre, că ne ascultă, nu doar ne aude. Cu atât mai mult în mediul corporate.

Mulți manageri nu scriu ceea ce apare semnat de ei sau ce spun în discursuri. Au renunțat la calitățile care îi fac unici. Dacă ei și instituțiile lor par reci, asta se întâmplă pentru că au acceptat procesul prin care sunt umflați cu pompa și apoi storși. Preocupați de tehnologiile lor de vârf, uită că unul dintre cele mai puternice instrumente de care dispun este cuvântul.”  (William Zinsser – On writing well)

Dovada că emoția nu este un semn de slăbiciune, ci o soluție de business este scrisoarea trimisă, cu ceva timp în urmă, angajaților săi de noul CEO Uber, Dara Khosrowshahi, ca reacție la decizia Primăriei Londrei care a refuzat să reînnoiască licența de funcționare a companiei în capitala britanică.

“În vreme ce impulsul ar fi să spunem că e o decizie incorectă, dar una dintre lecțiile pe care le-am învățat de-a lungul timpului este că schimbarea vine din autoreflecție. Deci ar fi cazul să ne gândim mai degrabă cum am ajuns în situația asta. Adevărul e că o reputație proastă se plătește greu. Indiferent daă am făcut sau nu ceea ce se spune azi despre noi în Londra (și, ca să fie clar, eu nu cred că e adevărat), în cele din urmă contează cu adevărat ce cred oamenii despre noi, mai ales într-o afacere globală, ca a noastră, unde acțiunile dintr-un colț de lume pot avea urmări grave în cu totul altul.

Scrisoarea lui Khosrowshahi nu este doar o lecție de empatie și inteligență emoțională. E o dovadă de forță care îl validează în noua lui poziție de lider al unei companii de miliarde de dolari pe care o preia într-un moment dificil și a cărui misiune nu e deloc simplă: să corecteze una dintre cele mai grave probleme de imagine cu care se confruntă brandul la nivel global. Rămâne de văzut în ce măsură va reuși. Un lucru e cert: prima lui scrisoare către angajați i-a câștigat cu siguranță încrederea oamenilor.

Sharing is caring 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *