Please, make me famous!

      1 comentariu pentru Please, make me famous!

Double-faced– Prezintă-mi, te rog, o strategie. (Nu știu dacă a zis te rog, îmi imaginez că trebuie s-o fi făcut.)

– Care-i targetul, întreb. (în general le place așa, cu englezisme.)

– Vreau să vuiască presa. În maximum 3 luni, să audă de mine toată lumea. Să mă ştie atât de bine încât, dacă aş vrea să candidez la următoarele alegeri, să nu mai am nevoie nici de echipă de campanie!

– Cu ce produs?

– Cum adică? Am proiectul X!

Trec peste detalii: relevanţă, profit, inovaţie etc. Scurtez conversația și sar la detaliile tehnice:

– Și bugetul?

– Nu mă uit la bani, dau oricât.

– Bine, dar ce sumă aveţi disponibilă? Măcar aproximativ, să ştiu cât de mare gândim.

– Oh, nu am disponibil nimic, draga mea, dar cu strategia ta de comunicare merg la sponsori şi fac rost de oricât trebuie.

Dialogul de mai sus e parţial imaginar. E o discuţie care se repetă cel puţin o dată pe zi undeva, în România. După ce m-am lăsat de televiziune, părea aproape logic să mă apuc de PR. Mă gândeam că ştiu cum funcţionează lucrurile în interior suficient de bine ca să fac o treabă bună pe cont propriu. Teoretic, aveam toate instrumentele la îndemână. Surprinzător (aşa mi se pare acum), am şi izbutit cu ceva proiecte. Aveam grijă să aleg, pe cât posibil, lucruri în care credeam şi pe care le puteam susţine din convingere, cu toată onestitatea. Spre marea mea bucurie, oamenii încă mai rezonează la lucruri frumoase, făcute cu suflet.

A venit însă rapid momentul în care m-am lovit frontal de alternativă. Există această tendinţă: să crezi că totul e mai simplu dacă eşti celebru. Dacă oamenii îţi spun numele pe stradă şi se uită la tine la televizor. Dacă te baţi pe umăr cu Măruţă sau cu Gherghe. Unii investesc în asta sume consistente. Apar din nimic, vorbesc despre orice şi dispar de cele mi multe ori la fel de repede ca sursa de finanţare. Aproape că nici nu e complet greşit, atâta vreme cât omul plăteşte preţul corect pentru asta. Iar prin „corect” înţeleg sume fabuloase, prohibitive, care să-i cocoşeze iremediabil – măcar atâta cost să-şi asume pentru bulversarea, fie ea şi temporară, a spaţiului public. Greşit este însă atunci când astfel de personaje le fac sarcina cu adevărat dificilă celor care chiar au ceva de spus. Oameni care se chinuie cu resurse puţine să lase ceva în urmă. Şi pentru care, într-o confuzie generalizată, drumul spre studio/print trece pe la marketing. Sau de jurnalişti care, chiar dacă sunt convinşi că demersul e bun, preferă să nu scrie o ştire de teamă că ceilalţi îi vor suspecta că au fost plătiţi să o facă.

De multe ori, e o limită fină între informaţie şi produs. Nu vorbesc aici de situaţiile evidente în care campania de PR a unei companii se reflectă în vânzări, iar pentru asta apelează la serviciile unei agenţii mai mari sau mai mici – acolo e clar. Vorbesc despre acele momente în care limita între informaţie şi produs este atât de fină încât nu rezistă în faţa suspiciunii. Cu tot respectul pentru colegii de breaslă (care, vă asigur, fac o meserie extrem de grea), am decis să nu fac PR. Caut resurse pentru lucruri în care cred şi am convingerea că o să le şi găsesc. And then we will make THEM famous 🙂

Sharing is caring 🙂

1 comment on “Please, make me famous!

  1. teo

    Daca generatia tanara de azi nu avea decat un caiet pentru a-si scrie gandurile, adica blogul public de azi ….. cum ar fi fost? nici nu visam noi vreodata….
    Ce generatie fericita …!
    acum … si nici nu stiu ce i-a lovit! de fapt nu apreciaza… pentru ca nu au comparatia ….”cheia cheilor”
    pacat !… lumea se schimba in superficial…..! asta e
    poate sunt eu prea conservatoare! dar totdeauna va fi apreciat caietul clasic

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *