Ocolul lumii în 100 de cărți

      1 comentariu pentru Ocolul lumii în 100 de cărți

 

books on mapLa 20 de ani, începeam Facultatea de Litere după un an la Drept în care ajunsesem la concluzia că sistemul nu mă merită (sic!). Alegerea părea evidentă: citeam de la 5 ani și n-aveam de gând să mă opresc.

La 30 de ani, lucram în presă și, după câțiva ani buni în care trăiam deja din scris, devenisem și trainer. Reporteri, editori, oameni de content treceau pe la mine să deprindă stilul scriiturii de televiziune.

La 40 de ani, eram pentru prima oară la Amsterdam, recunoscătoare pentru tot ce mi-a oferit viața până atunci, nerăbdătoare să-mi dau seama ce mă așteaptă mai departe. Am găsit răspunsul într-un pahar de prosecco și remarca prietenei Irina Schmitz: „Ce mișto e viața asta a ta de scriitoare, să vezi lumea, să cunoști oameni, să scrii despre ei.” Așa mi-a venit ideea…

The Writing Journey este o călătorie în jurul lumii care combină trei dintre cele mai frumoase experiențe posibile: pasiunea pentru scris, dragostea pentru cărți și entuziasmul călătoriilor. Oraș după oraș, autor după autor, carte după carte, lună după lună, am decis să trăiesc în următorii ani din viața mea experiența SCRIITORI PENTRU O ZI, pe urmele celor mai mari nume ale literaturii universale. Voi fi Hemingway la Paris, în cafenelele unde se întâlnea cu Gertrude Stein, James Joyce, Ezra Pound, F. Scott Fitzgerald sau Pablo Picasso. La Lisabona, voi înțelege dragostea lui Saramago pentru Pilar, dar și pentru orașul în care a trăit. Voi intra în mintea lui Franz Kafka la Praga și voi iubi Roma așa cum a iubit-o Fellini. Cum adică Fellini nu e scriitor? Firește că este! Scenariile de film sunt povești care nu se scriu singure, iar creațiile lui Federico Fellini sunt capodopere care confirmă valoarea unei povești bine scrise.

Ocolul lumii în 100 de cărți este călătoria vieții mele, în care îmi voi redescoperi pasiunea pentru scris și voi ajunge în locurile în care și-au găsit inspirația scriitorii mei preferați. Uneori, voi avea cu mine prieteni dragi, oameni care-mi împărtășesc pasiunea pentru cuvinte.

La 40 de ani, e vremea să pornesc la drum, în Ocolul Lumii în 100 de cărți!

Sharing is caring 🙂

1 comment on “Ocolul lumii în 100 de cărți

  1. Pingback: Weekend la Paris, în proiectul The Writing Journey - Florina Badea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *