O mamă a ucis un jurnalist

      Niciun comentariu despre O mamă a ucis un jurnalist

David“Copiii făcuți la bătrânețe sunt mai deștepți!”, mi-a spus mama de când eram mică. Părinții mei aveau 32 de ani când am venit eu pe lume. Și tot atât aveam și eu când l-am născut pe David. Am avut o copilărie minunată. Fără cărți de parenting și fără studii superioare, ai mei au știut intuitiv să-mi imprime valori solide și să mă învețe să mă bucur de lucrurile simple. Un astfel de părinte aș vrea să fiu pentru fiul meu.

Până să nasc, ziua de muncă avea 25 de ore. Alegeam telefonul cu cea mai solidă baterie și abonamentul cu cea mai generoasă ofertă de internet, să nu cumva să scap vreun mail necitit în clipa în care intra în inbox. Prima rezoluție ca părinte a fost să nu fiu o mamă absentă. Încerc să mă țin cât pot de promisiunea pe care mi-am făcut-o mie și fiului meu în urmă cu trei ani. Poate de-asta mesele în familie sâmbăta și duminica sunt sfinte. Buni ne așteaptă cu bunătăți, cum se cade, iar noi, rupți de oboseală după o zi de Zurli, Antipa sau cine știe ce alte năstrușnicii, ne prăbușim în fotoliile din sufragerie, cu ochii în televizor.

Duminică, “România, te iubesc!”. Un reportaj despre ce-a ajuns fabrica ARO. Buni, obosită, îmi întinde telecomanda: “Dă unde vrei tu, că m-am săturat de nenorociri”…

De câțiva ani încoace, tot mai mulți prieteni îmi spun că au renunțat să se mai uite la televizor. Singurul compromis pe care mai sunt dispuși să-l accepte este cel al canalelor de filme sau de desene animate, dar și alea atent selectate. O vreme, și telecomanda mea s-a umplut de praf. Până când m-am întors la muncă și distracția a luat sfârșit. Nu m-am întos din prima în televiziune, pur și simplu n-am mai putut. Știrile care-mi faceau viața nu mai aveau aceeași putere. M-am saturat de nenorociri, cum zice Buni. Ba chiar m-am trezit că le resping instinctiv. Am început să scriu formate TV care promovează educația, cultura, mi-am imaginat jurnale compuse doar din știri pozitive. Am încercat să aduc în emisiuni invitați frumoși, civilizați și cultivați. Am mai găsit pe lângă mine doi-trei visători și ne-am imaginat că putem schimba lumea. Sau măcar o emisiune de televiziune. Inutil să vă spun că nu ne-a ieșit figura; altminteri, ați fi văzut-o la televizor (în caz că vă mai uitați). Nimeni nu dă bani să vadă lucruri frumoase la televizor, publicul e prea prost ca să înțeleagă, telespectatorii vor crime și chiloțăreală, te omoară concurența… mă rog, explicațiile au fost dintre cele mai diverse.

De doi ani, lucrez într-un proiect european antidiscriminare. Promovez drepturile femeilor, scriu zilnic despre egalitatea de șanse și de gen. Sunt însă prima care recunoaște că nu poate fi în același timp mamă și jurnalist. Cel puțin, nu în accepțiunea pe care o are azi jurnalismul în România. Nu mai gândesc demult televiziunea în termeni de rating, share sau alte cifre. De altfel, spre disperarea unora, refuz să și deschid mailurile cu raportările de audiență. Visez însă la ziua în care toți jurnaliștii din România să se trezească într-o dimineață și să se uite la televizor prin ochii copilului meu de 3 ani. Poate într-o duminică, pe la prânz…

Sharing is caring 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *