Meseria e brățară de aur. Ieftină și scurtă

IMG_6551A fost o vreme când cochetam cu mutatul în străinătate. Visam la Norvegia pentru politicile sociale care fac orice mamă singură să se simtă în siguranță, dar am renunțat la destinație după ce am vizitat Suedia iarna (-25 de grade nu sunt pentru una care petrece iarna în tricou). Franța ar fi rezolvat problema limbii. Plus că e o destinație turistică fermecătoare, însă francezii nu sunt tocmai fermecați de cei care vin să le ocupe locurile de muncă. Au picat, pe rând, ca opțiuni Marea Britanie, Statele Unite, Canada…  Aș fi putut, poate, să trec peste orice dacă aș fi avut răspuns concret la întrebarea – și cu ce o să mă ocup acolo? Ce meserie știu eu?

Am sentimentul că nu sunt singura practicantă de presă în România care să se fi întrebat vreodată „oare ce știu eu cu adevărat să fac?” Am prieteni care încă ezită să plece din mass-media pentru că au senzația că este singurul lucru pe care știu să-l facă onorabil și că nu ar putea să facă altceva vreodată. Că au handicapul unei meserii atipice, greu de înțeles de cei din afara sistemului. De altfel, îmi vine mereu în minte reacția ei atunci când, la un eveniment de business la care am participat pe când încă mai lucram la Digi24, am cunoscut o colegă din zona corporate a trustului RCS-RDS care, atunci când i-am spus că vin din televiziune, mi-a aruncat un zâmbet condescendent și remarca: „Aha, artiștii… Cu voi nu se înțelege nimeni.” (Din fericire, timpul a dovedit contrariul, iar azi suntem chiar prietene bune 🙂

IMG_6411

Așa că am ales să mă limitez la ce știu să fac mai bine. Iar partea asta cu networkingul și comunicarea mă flatează peste măsură. N-aș zice despre mine că sunt un jurnalist de excepție, dar știu sigur că îi pot ajuta pe alții să devină. Ba chiar m-am prins de asta de ceva vreme, de când am început să cochetez cu gândul să-mi deschid propria afacere, în care să-i învăț și pe alții ce știu eu să fac. Până acolo, însă, a fost cale lungă.

Propunerea să lucrez în proiectul Media FEM a părut „a match made in heaven”.  Să pot să predau la o școală de jurnalism finanțată din fonduri europene, fără să îmi pun problema profitului și a surselor de finanțare – ce puteam să-mi doresc mai mult?! Să văd cum se modelează sub ochii mei mințile curioase și cum o să-mi înroșească telefonul instituțiile media în căutare de talente, oh joy! Realitatea a fost însă alta, o realitate de care înțeleg că nici autoritățile nu sunt tocmai străine, dar despre care nu vorbește nimeni – intră la categoria compromisuri pe care trebuie să le faci ca să poți să-ți vezi visul cu ochii abia după ce birocrația s-a încheiat. Partea grea la care nu ne-am așteptat niciunul dintre noi, ăia plini de bune intenții și dornici să oferim șanse reale presei românești, a venit abia după începerea cursurilor.

Cursuri GRATUITE. Când nu percepi taxă de participare, e simplu să umpli listele de cursante. M-am lovit de asta și la Media FEM, dar și la primele grupe pe care am decis să le organizez scutit de taxe pentru studenți la The Nest Project. Paradoxal, tot ăsta este și motivul pentru care mi-am promis că nu voi mai organiza niciodată evenimente fără taxă de participare. Dacă nu costă nimic nu înseamnă că este lipsit de valoare. Și totuși, bunele intenții se volatilizează cât ai clipi atâta vreme cât nu le simți greutatea în buzunar.IMG_6467

DURATA. Nu prea scurte, ca să ai vreme să îl înveți pe om meseria în cele mai rafinate și mai spectaculoase detalii și să fii mândru că i-ai semnat diploma de calificare/specializare, iar numele tău să fie un brand care să stea singur în picioare. Dar nici prea lungi, că omul o mai avea o slujbă, o familie, ceva între care trebuie să se împartă. Iar venitul la cursuri în fiecare seară nu e pentru oricine. Și totuși, la final toată lumea se vrea supracalificată. Ba chiar se așteaptă să i se asigure un loc de muncă.

PENTRU ORICINE.  Asta e o durere personală. Sigur, cursurile sunt pentru oricine, dar să fim onești: nu și meseria. Faptul că ai făcut un curs de reporter, de exemplu, nu te face reporter. Te poate ajuta să descoperi un potențial latent sau… să-ți iei gândul de la o carieră în domeniu. Dar pentru asta trebuie să ai curajul să fii foarte onest cu tine. Și să ai norocul să dai peste niște profesori la fel.

PREMII, VOUCHERE, SUBVENȚII. Asta cu subvențiile a fost nouă pentru mine. În mintea mea simplă, faptul că îi oferi cuiva șansa să învețe o meserie care i-ar putea schimba viața (așa cum chiar s-a dovedit în câteva cazuri) și care, de altfel, pe piața liberă costă câteva sute sau chiar mii de euro (și nu exagerez deloc) ar fi trebuit să fie suficient. Și totuși, de multe ori mi-a venit să dau cu telefonul de pereți atunci când mă sunau oameni care voiau să se înscrie la cursuri: „La ce curs?”, întrebam. „La cel la care aveți subvenții!”, mi se răspundea sec. (Despre discuțiile din categoria „dincolo era mai ieftin/mult”, într-o postare viitoare.) Nu conta că se pricepea sau nu, că avea vreo înclinație sau măcar o pregătire elementară pentru domeniu, important era ca la final să se vadă cu niște bani în cont. Partea bună este însă că asta este și categoria care renunță cel mai repede, iar bucuria de a fi terminat cursurile cu niște oameni care chiar și-au dorit asta a fost nemăsurată.

IMG_6406

Toate astea mă fac să pornesc la drum mai pregătită. Ba chiar să le dau sfaturi celor care vor să facă același lucru.

Pentru cei care vor să predea:

SETAȚI-VĂ CORECT AȘTEPTĂRILE! Nu toți cei care se înscriu vin cu adevărat la cursuri, așa cum nu toți cei care vin la cursuri vor practica meseria pentru care îi pregătiți. Cu atât mai mult merită tot respectul și atenția pe care le aveți de oferit.

– FIȚI CURAJOȘI! Apucați-vă să predați jurnalism doar dacă visați să muriți săraci și cinstiți. Riscul de îmbogățire este minim, dar satisfacția că ai lăsat ceva în urmă nu se compară cu nicio altă recompensă.

– FIȚI ONEȘTI! Nu vă amăgiți cursanții doar de dragul câștigului. Mai devreme sau mai târziu, veți fi taxați pentru asta.

Pentru cei care vor să urmeze cursuri:

– SETAȚI-VĂ CORECT AȘTEPTĂRILE! Faptul că ești un telespectator fidel nu îți garantează că te vei transforma  într-un reporter frenetic doar cu un curs. O meserie se învață greu și cu efort, iar materia primă ești tu, nu cel care te formează.

IMG_6641

– FIȚI CURAJOȘI! Nu renunțați la visul vostru, indiferent ce vă spun cei din jur. Vârsta, momentul, durata, prețul – nimic nu e mai important decât tine și meriți să investești și să te descoperi în forma ta cea mai bună.IMG_6563

– FIȚI ONEȘTI! Scurt, ieftin și care să te învețe totul: dacă asta așteptați de la un curs profesional  regret să vă anunț – cursul ideal NU EXISTĂ!

IMG_6481

Sharing is caring :)

One thought on “Meseria e brățară de aur. Ieftină și scurtă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *