Magda. Reală în lumea virtuală

Magda

Foto: Magda’s Facebook profile

– Și dacă o companie vine la mine și-mi oferă, să zicem, 1.000 sau 3.000 de euro ca să postez ceva despre produsele ei, dar eu nu cred în produsele alea, ce fac? Iau totuși banii?

Mă întorc spre dreapta sălii, de unde vine întrebarea și încerc să identific personajul din spatele vocii. N-apuc. Par toți la fel, ușor absenți, butonează telefoanele mobile pe genunchi, de parcă cineva i-a adus aici cu forța. Și totuși, întrebarea e validă și reușește să-i trezească pe vreo câțiva. Unii pufnesc și-și dau ochii peste cap, neîncrezători: auzi, tu, de parcă ți-ar da ție cineva 3.000 de euro la 16 ani să postezi ceva pe blogul tău. Alții devin brusc interesați și-i vezi cum ridică privirea spre mine, în așteptarea unui răspuns.

– Păi depinde la ce ții mai mult, îi zic ușor condescendent. La banii ăștia făcuți aparent ușor sau la comunitatea care te citește, pe care ai construit-o cu greu și căreia s-ar putea să-i pierzi încrederea dacă-i bagi pe gât ceva în care nu crezi?

Plus că e puțin probabil să ți se întâmple, sunt tentată să adaug. E mult de muncă până să ajungi să atragi suficientă atenție cât să faci o companie să vină spre tine și să-ți ofere o sumă oarecare pentru promovare. Dar mă opresc. Mi se pare că sunt foarte deșteaptă și că nu e momentul să-i descurajez pe ăștia 100 și ceva de copii adunați într-o sală de evenimente, după o zi de școală, la o conferință despre promovarea spiritului antreprenorial. Și fix înainte să apuc să mă pup în oglindă pentru atâta înțelepciune, mă lovește răspunsul:

– Așa m-am gândit și eu, zice. Am refuzat oferta, dar eram curioasă dacă am făcut bine.

Magda are acum 17 ani și învață la un liceu dintr-un oraș obișnuit din România. Nici prea mare, nici prea mic. În mai anul trecut și-a deschis un canal de youtube. 6 luni mai târziu, când am cunoscut-o eu, reușise să adune peste 130.000 de abonați. Plus încă 70.000 de urmăritori pe pagina de Facebook. O vreme, a văzut ce fac tinerii de peste Ocean și s-a gândit că poate să facă la fel. A învățat să facă filmulețe de la prieteni și acum peste 200.000 de adolescenți o privesc zâmbind pe youtube și vorbindu-le pe limba lor. Adică ceva mai mult decât ratingul unei televiziuni de nișă, dacă e să forțez o astfel de comparație. Unii spun că n-ar fi meritul ei, că în spatele succesului Magdei se ascunde influența iubitului ei și susținerea comunității de vloggeri în care a introdus-o. Eu spun că meritul ei e că a știut să se conecteze. Și că, dacă n-ar fi muncit, comunitatea n-ar fi avut ce să susțină.

Vorbesc despre Magda de fiecare dată când am ocazia. Încet-încet, a început să câștige și ceva bănuți din experiența asta, dar succesul nu vine mereu la pachet cu vreun val de simpatie. Dimpotrivă. Are sprijinul familiei, dar nu-l simte și pe cel al școlii. În loc să o încurajeze, unul dintre profesori i-a spus la un moment dat că trăiește într-o bulă de sticlă și că abia așteaptă să o vadă cum se sparge și se dă cu capul de pământ. Și-atunci când cineva îmi spune că nu știe cum să gestioneze comentariile negative, îi povestesc despre cum face față Magda neîncrederii celor din jur. Când cineva îmi spune că nu poate să înceapă nimic pe cont propriu pentru că n-are banii necesari, mă gândesc la prietenii Magdei, care reușesc așa, cu câte un aparat foto, un laptop și o conexiune la internet, să adune mai multă atenție decât o fac televiziunile, cu sute de oameni și echipamente de sute de mii de euro.

Poate că nu o fac mereu în cel mai profesionist mod, poate că filmulețele lor pot fi mai bune din punct de vedere tehnic, poate că mesajele pot fi mai consistente, poate că tonul poate fi mai blând uneori. Și poate că, de multe ori ajung să afișeze o atitudine arogantă sau agresivă, ca mecanism de apărare. Dar nu ne dăm seama că cei care o generează suntem noi, adulții, care îi privim de sus pentru că nu-i înțelegem, îi constrângem pentru că nu știm să le dăm libertate, îi respingem pentru că ne sperie forța pe care au într-un telefon. Pentru că realitatea Magdei și a celor de vârsta ei e una pe care prea puțin dintre noi o intuiesc și pe care ei o explorează by default. Încă se descurcă bine singuri, dacă înțeleg că e mai importantă încrederea și respectul celor cărora te adresezi decât banii pe care ți-i poate da o companie pentru o postare. Dar vă imaginați cât de departe ar putea să ajungă dacă, în loc să le tăiem elanul, am încerca să le creștem aripi?

 

Sharing is caring :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *