DESPRE MINE

21270885_10155598560948638_2269202155332062374_nÎn urmă cu ceva vreme, Ina, prietena mea din liceu m-a sunat să-mi ceară ajutorul. Gestionase un proiect uriaș, iar compania la care lucrează, o multinațională importantă pe nișa ei, îi acordase încrederea să vorbească public despre studiul pe care îl coordonase, la gala de premiere a câștigătorilor – toți reprezentanți ai unor companii mari din România. Dincolo de onoarea care i se făcuse, pentru Ina aceasta era practic prima ocazie să se adreseze direct unui public de asemenea nivel. Avea la dispoziție o săptămână să se pregătească. A ales să se descurce singură cu redactarea prezentării, dar pentru că emoțiile o copleșeau cu fiecare zi care o apropia de momentul în care trebuia să stea singură pe scenă în fața câtorva zeci de perechi de ochi ațintite asupra ei, a pus mâna pe telefon și m-a chemat.

În paranteză fie spus, pe Ina o știu de aproape 24 de ani (am calculat împreună lângă o cafea de An Nou, pe când bifam tradiția listei cu rezoluții pe care o respectăm cu sfințenie de câțiva ani buni încoace). Firește, cam tot de-atâta vreme mă știe și ea pe mine. În toți anii ăștia, fiecare dintre noi a avut momente în care a vrut să-și schimbe jobul, să facă ceva nou. Ne sunam regulat și sfârșeam conversația cu speranță: „- Dacă auzi ceva care să mi se potrivească… – Sigur, sigur, se auzea liniștitor din partea cealaltă a telefonului. Mă interesez!”, convinse că în câteva zile o să ne găsim una alteia jobul de vis la pachet cu un angajator care s-o aprecieze la adevărata ei valoare. Dacă m-ai fi întrebat cu ce se ocupă, ți-aș fi spus că face asigurări și că e foarte bună. Eram sigură de asta, chiar dacă nu mi-am făcut cu ea niciodată în viață vreo poliță de orice fel. Dar e cea mai bună, doar e prietena mea! Dacă o întrebai pe ea cu ce mă ocup eu, ți-ar fi spus că lucrez în televiziune. Și, desigur, sunt cea mai bună, doar sunt prietena ei!

Experiența asta cu prezentarea ei a fost însă momentul wow! pentru prietenia noastră. Aveam la dispoziție câteva ore. Am luat o sticlă de vin, camera de filmat și cele 30 de slideuri în PowerPoint. Le-am parcurs împreună punct cu punct, le-am pus în perspectivă, le-am valorificat potențialul și ne-am distrat grozav filmând procesul în evoluție. Am înțeles fiecare prin ochii celeilalte conținutul, abordarea, tehnicile de prezentare. Pentru prima oară în viață, fiecare dintre noi a înțeles exact cu ce se ocupă prietena ei de-o viață.

Ina coordonează azi cel mai mare program de evaluare a nivelului de engagement în companii din România, parte a unui proiect european lansat de unul dintre cei mai mari brokeri de asigurări din această parte de lume. Cu alte cuvinte, îți spune ție, angajatorule, cât de priceput ești să-ți fidelizezi angajații și să-i faci să muncească fericiți pentru tine. Am înțeles asta din prezentare 🙂 Nu doar că evenimentul a fost un real succes (o spun cu toată modestia), dar siguranța și eleganța cu care a gestionat momentul i-au câștigat admirația celor din sală și i-au dat încredere în ea și în potențialul de a crește acest proiect pe termen mediu și lung. Sigur că a doua zi după eveniment, primul lucru pe care i l-a cerut șefului ei a fost să-i acopere integral costurile unui training cu mine, lucru pe care eu i-l sugerasem de câteva luni bune, dar pe care nu îndrăznise niciodată să îl facă. Ignorasem un detaliu minor – Ina nu știa exact ce știu să fac. Doar mă credea pe cuvânt.

Aș zice, așadar, că sunt un om al comunicării. Îi comunic perfect pe alții și catastrofal pe mine. Din fericire, acest lucru se poate corecta – m-am înscris de curând la propriile cursuri și remarc progrese semnificative 🙂

Am început în televiziune ca reporter de noapte. Prima mea tură a durat 36 de ore, pentru că mi s-a îmbolnăvit colega de peste zi și a trebuit să-i țin și ei locul. Am ratat multe știri și am băut multă cafea de la dozator din mărunţişul Ion Cristoiu – pe vremea aceea director editorial la Realitatea TV – îngrijorat de albul perfect al tenului meu după 24 de ore nedormite. Am ajuns pe rând editor, producător, redactor șef, trainer și coordonator de proiecte. Am fost pare din echipa care făcut din Realitatea TV o școală de televiziune (vorbesc de anii 2004-2009) și am învățat meseria asta de la oamenii care i-au scris regulile, la CNN în Atlanta. Bonus, am luat masa cu Ted Turner – friptură de bizon din fermele proprii la restaurantul așijderea (yep, asta e doar de show of!)

În egală măsură, am înțeles să dau mai departe. Poate că unul dintre cele mai dragi proiecte la care am lucrat vreodată a fost deschiderea stațiilor locale pentru Realitatea TV, în perioada 2008-2009. Cluj, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Timișoara, Târgu Mureș, Bacău, Focșani – vedeam cum se construiesc în jurul meu echipele și mă bucuram să le văd cum descoperă în fiecare zi o meserie de care mă declar iremediabil îndrăgostită, cu tot ce înseamnă ea. Inclusiv cu tristețea de a privi de la distanță cum lucrurile se pervertesc. Îmi rămâne totuși satisfacția de a fi plantat în oamenii aceia sămânța meseriei făcute responsabil și cu dragoste.

Din când în când, mai primesc pe Facebook mesaje de la oameni care îmi spun „Atunci când nu știu ce să fac, mă întreb oare cum ai face tu”. Sunt jurnaliști care au ajuns să coordoneze proiecte editoriale semnificative și care, deși lucram la concurență, nu se sfiau să pună mâna pe telefon și să-mi spună „Am următoarea situație și nu știu de unde s-o apuc. Tu ce mă sfătuiești?” Sunt oameni care au ajuns să lucreze azi în instituții media internaționale și care mă sună să îmi mulțumească pentru ce au învățat cândva de la mine.

Munca asta în televiziune e un paradox – pe cât e de public rezultatul, pe atât de discret mecanismul. Dacă nu ești pe sticlă, puțini știu că exiști. Avantajul e evident – poți să ieși liniștit pe stradă fără să întoarcă lumea capul după tine. N-o să te oprească nimeni să te întrebe: e adevărat că tu ai coordonat campania aia cu taxa auto? Sau pe-aia cu amprentarea romilor în Italia? Sau poate pe-aia cu copiii bolnavi de cancer? Oh, te recunosc dintr-o mie! Ai stat la butoane pe Raport de țară! Dezavantajul e, de regulă, direct proporțional cu discreția cu care îți faci treaba – ori de câte ori începi lucruri noi, înainte să te poți apuca de treabă trebuie invariabil să dovedești cât ești de bun în ceea ce faci.

Aș zice despre mine că sunt un coordonator eficient, dar un executant lamentabil. Îmi doresc să fac atât de multe încât mă las copleșită de detalii. Pune-mă să gândesc strategic, să deleg, să coordonez și sunt aur curat!

Există viață după televiziune! Asta e revelația pe care o trăiesc de câțiva ani încoace, de când a venit pe lume David. Odată cu el, au ieșit la suprafață resurse nebănuite. Și cea mai mare satisfacție dintre toate este să-mi prețuiesc puterea cuvântului și libertatea de a-l folosi. Am avut ocazia să ies în spațiul public și să vorbesc despre lumea din care veneam. Am făcut-o cu pasiune și cu încrederea că oamenii din fața mea trebuie și merită să-i înțeleagă resorturile. Am descoperit dincolo de redacția de știri o nevoie acută de informație reală. Și am înțeles că rolurile trebuie să se schimbe – din omul care informează, am decis să devin omul care formează.

Aș zice despre mine că sunt un formator, dar mă simt mai degrabă dascăl. Renunț la falsa modestie și mă declar pur și simplu un om cu multă experiență, care înțelege că rețeta succesului nu stă în cifra de afaceri, ci în calitatea educației.

  • Ce sunt eu?

Sunt un om cu perspectivă. Sunt, mai presus de orice, mamă şi prietenă. Pentru fiul meu și pentru toți oamenii buni pe care am avut norocul să-i cunosc vreodată. Văd potențialul și știu care sunt butoanele pe care trebuie apăsat ca să îl pun în valoare.

Sunt un om cu resurse. Știu oameni care știu oameni care știu oameni. Sunt oricând la maximum 3 telefoane distanță de o soluție.

Sunt un om cu verb și cu opinie. Desprinsă de sistem și gata să renunțe la politically correctness, am libertatea să spun lucrurilor pe nume și mă folosesc de ea. Complet neimplicată politic și convinsă fără nicio urmă de îndoială că educația e singura noastră şansă la o viaţă mai bună.

6 comments on “DESPRE MINE

  1. Pingback: Tu știi cum să scrii o poveste? | Acorduri din Suflet | Bianca Ionel

  2. Pingback: Lecții pentru blog și bloggeri cu Liviana Tane – Şapte pietre

  3. Alin Ștefan Stan

    Bună ziua. Am participat la evenimentul despre presa digitală și scriere creativă de la seminarul studenților la filozofie de luna trecută și apreciez mult inspirația și cariera ta cât și a colegei tale Andreea. Succes și gând bun în toate.

    Reply
    1. Liviana Tane Post author

      Mulțumim mult, Alin! A fost o bucurie și pentru mine și abia aștept să ne revedem curând. Gânduri bune!

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *