Cum am pornit în jurul lumii

      6 comentarii pentru Cum am pornit în jurul lumii

Age is just a number. Mereu am simțit asta. De când mă știu, m-am bucurat de ziua mea ca de o mare sărbătoare-n calendar. Mă rog, chiar e o mare sărbătoare-n calendar, pentru că s-a nimerit să mă nasc în ziua de Sf. Petru (29 iunie, nu mai căutați pe Google), de unde și numele Petra legat cu liniuță în certificatul de naștere de accidentalul Liviana, dar asta e altă poveste.

Ai mei m-au sărbătorit cu petreceri și tort făcut în casă până prin clasa a noua, când am înțeles că nu e chiar o șmecherie să ți se nimerească ziua de naștere fix la începutul vacanței de vară. Și ca să nu se mai întâmple necazul să-mi mai treacă vreodată aniversarea așteptând în poarta casei oaspeți care nu vin, de-atunci am decis că 29 iunie e ziua pe care o petrec eu cu mine cum și unde vreau. Iar de câțiva ani încoace, călătoriile au fost cele mai frumoase petreceri pe care am știut să mi le dăruiesc. Uite-așa s-au dus, adunați, niște ani…

Vârsta rotundă mi-o visam într-un loc special, iar cea mai rotundă dintre ele a venit anul trecut. De multă vreme, primul pe lista de destinații stătea, imbatabil, New Yorkul. Mi-am anunțat prietenii, colegii, pe oricine voia să mă asculte, cum o să fac eu 40 de ani cu valuri de șampanie în inima Times Square-ului. Ba am fost atât de convingătoare încât niște oameni buni chiar s-au mobilizat și-au pus mână de la mână să-mi ia cadou biletul care să mă facă să-mi văd visul cu ochii.

Am aflat de planul lor malefic abia mai târziu, când a eșuat, înțelenit în treburi administrative: nu doar că n-au putut să pună mâna pe pașaportul meu, ca să le iasă surpriza cu moț, dar m-am mai și trezit că viza îmi expira cu o lună prea devreme, pașaportul tot cam așa, buletinul de identitate își epuiza termenul de garanție fix de ziua mea, iar certificatul de naștere cu care le-aș fi înnoit pe toate era de negăsit. Și cum personal urăsc birocrația și drumurile pe la instituțiile statului, gândul că povestea asta mi-ar fi ocupat cel puțin o săptămână de stat la ghișee, plus o fugă la Zimnicea după dovada nașterii, mi-am scos din minte visul american și am decis să las aniversarea să treacă neaniversată.

Doar că socoteala mea nu s-a potrivit cu determinarea numiților Oana, Irina, Manuela și Mihai care au dus complotul până la capăt și m-au blagoslovit cu un bilet de avion spre Amsterdam, însoțit de tradiționalul: să nu faci nimic din ce n-am face noi! Faptul că în capitala Olandei urma să mă întâlnesc cu cineva devine relevant doar în măsura în care lucrul ăsta nu s-a mai întâmplat.

Așa că iată-mă pe mine singură, cu o zi înainte de big 40, captivă în hotelul meu din Amsterdam, pe o ploaie din aia pe care nici ușile batante nu se deschid singure, darămite să-ndrăznești să visezi la vreo plimbare într-un oraș despre care nici măcar n-ai făcut efortul minim să te documentezi. Amsterdam nu fusese niciodată prea sus pe lista mea de curiozități, iar perspectiva unei săptămâni petrecute în camera cu mult albastru mă făcea să cred că nici n-o să urce vreodată printre priorități. Dar asta e, dacă așa o fi trebuit să fie, să meditez șapte zile la viață 40 de ani în plus și-n minus, așa să fie.

Și cum părea firesc, în prag de aniversare, să pun bilanțuri cap la cap, cu prea puține opțiuni și cu prea mult timp la dispoziție, mă așez să trag linie și să găsesc răspunsuri la întrebarea ce e omul, ce e viața și ce-am de făcut în următoarele patru decenii cu toate lecțiile învățate. Plictisită și fără răspuns, încep cu un pui de somn, că tare mai eram în urmă cu odihna.

Mă trezesc a doua zi, cu prietena Irina, ea însăși aniversată. Făcuse un ocol de niște sute de kilometri cu bărbat, copil și alte neamuri, doar ca să ciocnim un prosecco de ziua noastră. Ei bine, ăla a fost momentul. Epifania. Când paharele s-au ciocnit, clink!, și Irina s-a uitat la mine și mi-a zis:

– Ce mișto e viața asta a ta de scriitoare! Să călătorești prin lume, să cunoști oameni, să scrii…

Atunci m-a lovit evidența! Cum adică cine sunt și ce fac eu cu următorii 40 de ani? Toate piesele de puzzle s-au așezat la locul lor și răspunsul m-a apucat de nas: împachetez tot ce-am adunat până acum și pornesc la drum. Aleg lucrurile care-mi aduc cea mai mare bucurie în viață. Să scriu, să citesc, să călătoresc.

Așa s-a născut Ocolul Pământului în 100 de Cărți.

O dată pe lună aleg un oraș, un scriitor, o carte, le pun în rucsac și plec pe urmele lor. Aleg scriitori care-mi plac sau pe care nu i-am gustat niciodată prea mult și încerc să înțeleg de unde li s-a tras energia creatoare. Aleg orașe pe care le-am vizitat sau în care n-am pus piciorul niciodată și le caut frumusețea în ochii celor care le-au văzut altfel. Apoi scriu despre lucrurile astea. Iar dacă cineva vrea să mă însoțească, mă bucur să împart experiența.

Să ne luăm cărțile din raft, să ne ridicăm din fotoliu și să le explorăm în adidași și cu rucsacul pe umăr. Pentru că cititul nu înseamnă doar lista de lecturi obligatorii de la școală. Nici rezoluția de început de an pe care o încălcăm constant, în fiecare an, până la următorul revelion. Și nici scrisul nu e proprietatea profesorului de română și nu se evaluează doar cu note în catalog. Writing is cool, reading is sexy. Iar lumea e la picioarele noastre.

Sharing is caring 🙂

6 comments on “Cum am pornit în jurul lumii

  1. Nico

    Liviana, pe mine ma unge pe suflet tot ce scrii tu! Si ma bucur enorm ca ai inceput proiectul asta…ca iti vine manusa :). Te imbratisez si mult succes in calatoriile tale, de care or fi ele!

    Reply
    1. Liviana Tane Post author

      Mulțumesc mult, Nicoleta! E mai mult decât un proiect, sunt eu 🙂 Promit să facem și o călătorie pe toc 😉

      Reply
    1. Liviana Tane Post author

      Ești toată numai emoție și fiecare mesaje de la tine mă lasă cu zâmbet 🙂 Mulțumesc, Anda!

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *