Ce face un ghost writer și de ce?

      1 comentariu pentru Ce face un ghost writer și de ce?

J.R Moehringer a prelucrat 250 de ore de interviu ca să scrie din umbră (auto)biografia lui Andre Agassi, „Open”. James Fox a petrecut cinci ani ca să strângă material pentru memoriile lui Keith Richards, „Life”, comparând efortul de a păstra atenția chitaristului cu încercarea disperată de a prinde un somon viclean. Lui Edward Whitley i-a luat doi ani ca să dea formă autobiografiei lui Richard Branson, „Losing my Virginity”, tot atât cât a lucrat și Paul Morley la cartea lui Grace Jones – „I’ll Never Write My Memoirs”. În schimb, jurnalistul și comediantul Nell Scovell a lucrat un an cu Sheryl Sandberg ca să producă „Lean”.

Niciunul dintre ei nu și-a văzut numele pe copertă, dar într-un fel sau altul, secretul lor a ajuns public: sunt ghost writers, scriitori din umbră.

Ce înseamnă Ghostwriting?

În România, cel mai adesea conceptul e asociat cu scrisul de articole de blog. Nu zâmbiți, e o industrie care poate să producă nu doar sume consistente, ci și orgolii pe măsură. Ce face însă un adevărat ghost writer e ceva mai mult. Andrew Crofts, scriitor de profesie, explică excelent meseria. Am adunat mai jos câteva lucruri din materialul lui care s-a putea dovedi extrem de util pentru cei care cochetează cu ideea pe o piață care se deschide tot mai mult și la noi. Enjoy!

Revelația că sunt ghost writer vine, de obicei, la pachet cu câteva întrebări: De ce naiba ai vrea să faci asta? e de regulă prima nedumerire. Nu te deranjează că altcineva va primi toată recunoașterea? e următoarea. Și imediat după: Cu ce vedete ai lucrat?

Odată potolită curiozitate, putem să ne vedem mai departe de conversație.

Problema fundamentală cu care se confruntă un scriitor profesionist e să găsească mereu o resursă constantă de idei și subiecte atât de uimitoare încât editorii să se bată pe ele și publicul să-și smulgă cărțile din mână. O soluție la îndemână e să colaboreze cu alți oameni care nu sunt înzestrați cu darul și experiența scrisului, dar care au de spus lucruri despre care publicul vrea să afle mai multe, fie că e vorba despre vedete, experți în cine știe ce domeniu sau pur și simplu oameni interesanți. În fond, dacă adaptarea și colaborarea au fost suficient de bune pentru William Shakespeare, ar trebui să fie la fel și pentru noi, ceilalți.

Cât despre faptul că nu primești toată gloria, oricine nu e o vedetă și a publicat vreodată o carte știe exact cam cum stă treaba cu gloria: o foarte mică parte dintre cărțile publicate ajunge în atenția criticilor și, în afară de câteva celebrități din lumea literară (unde mulți aleg oricum să scrie sub pseudonim), puțini sunt cei care recunosc numele autorilor.

Uneori, numele ghost-ului poate apărea pe copertă, alteori e menționat doar în caseta tehnică. Uneori ești menționat la capitolul mulțumiri, iar alteori nu vei apărea deloc. Dar da, e drăguț să poți fi asociat cu acele cărți de care ești mândru.

Totuși, dintre toate avantajele pe care le oferă meseria asta, cel mai mare este acela că-ți dă ocazia să cunoști oameni interesanți. E un fel de permis care îți dă posibilitatea să pui orice întrebare la care îți dorești răspuns și care te lasă să pătrunzi în intimitatea celor mai grozave povești.

Să scrii din umbră o carte pentru cineva e ca și când ai fi plătit ca să primești educație direct de la cei mai buni profesori ai lumii. Imaginează-ți cum e să fii plătit să înveți tot ce e în mintea acestor oameni și apoi să le transpui gândurile, cuvintele și notițele într-o carte. Există oare o formă mai bună de educație?

Să fii ghost writer înseamnă să-ți anihilezi complet egoul, iar asta e o formă ideală de disciplină pentru orice scriitor. Practic, îndeplinesc aceeași funcție ca un avocat care pledează cauza clientului lui în instanță. Le ascult poveștile apoi le spun în locul lor.

E important ca un ghost să fie interesat de subiectul despre care scrie. Dacă subiectul nu are de spus nimic ce ți-ar plăcea să auzi, proiectul va deveni insuportabil. Imaginează-ți cum e să petreci atâta timp vorbind cu cineva care te plictisește doar pentru ca apoi să pleci și să treci din nou prin tot chinul ca să scrii.

De asemenea, e esențial ca scriitorul să-și facă subiectul să se simtă total confortabil și încrezător în prezența lui. Dacă omul va crede că scriitorul o să-l critice, o să-l judece sau o să-l contrazică, nu va reuși să se relaxeze, să se deschidă sau să vorbească sincer. Nu e treaba scriitorului să-și facă subiectul să-și schimbe părerea despre nimeni și nimic, ci mai degrabă să îl încurajeze să-și spună povestea în cel mai interesant și mai coerent mod cu putință. Scriitorul trebuie să fie apoi capabil să îl scoată din zona de confort și să-l convingă să răspundă până la urmă la toate întrebările pe care cititorul și-ar putea dori să le pună.

Odată captată vocea pe reportofon, scriitorul trebuie doar să adune aproximativ 80.000 de cuvinte într-un monolog, rămânând tot timpul în personaj, folosind același vocabular pe care l-ar folosi acesta și exprimând aceleași păreri, idei sau prejudecăți. Dacă un scriitor nu reușește să surprindă vocea autorului, proiectul e compromis.

Un scriitor trebuie să vadă inclusiv structura cărții încă din faza de început și să poată să împacheteze conceptul în așa fel încât un agent să poată să o vândă către edituri. Apoi, trebuie să poată să ghideze subiectul în așa fel încât să livreze materialul potrivit, păstrându-l la obiect și eliminând toate părțile inutile.

Unul dintre motivele pentru care editorii preferă să lucreze cu ghost writers este pentru că știu că pot să conteze pe ei ca profesioniști. Vor să știe doar că manuscrisul va fi primit la timp într-o formă publicabilă, cât mai apropiată de sinopsisul inițial.

Adesea, autorii sunt persoane ocupate de care dai cu greu. Alteori, au personalități dificile. Așa că editorii se bazează adesea pe scriitorii din umbră să funcționeze ca intermediari și să facă procesul publicării cât mai lejer posibil.

Ghost-ul este și cel mai bun prieten al subiectului în domeniul publicării. În lunile lungi în care agentul încearcă să vândă proiectul și telefonul întârzie să sune, el o să-l asigure că e perfect normal și că nu înseamnă că n-o să găsească o editură. Când văd primul draft și se îngrozesc  când văd toate indiscrețiile scrise negru pe alb, tot el o să fie cel care să-i liniștească și să-i asigure că pot să elimine tot ce vor înainte să mai arate manuscrisul altcuiva (de altfel, odată ce primesc puterea să facă schimbări, își dau seama că nu există altă variantă în care să spună lucrurile mai bine și le lasă aproape întotdeauna neschimbate).

Când editorul vrea să schimbe titlul sau preferă o copertă care n-are culoarea preferată a subiectului, tot scriitorul e cel care va fi acolo să-i dea încrederea că totul va fi bine. Iar atunci când, după publicare, autorul n-o să-și găsească opera pe toate rafturile librăriilor, tot ghost-ul va fi cel care să-i explice cum funcționează piața de carte și să-l împiedice să-l sune furios pe editor, gata să-l facă bucăți.

În două vorbe, e o meserie interesantă, cu satisfacții enorme, de care e greu să te plictisești.

(Sursa: Andrew Crofts – Confessions of a Ghostwriter)

Sharing is caring 🙂

1 comment on “Ce face un ghost writer și de ce?

  1. Sorin Dobrescu

    Buna ziua, Livia!
    Cred ca este primul loc unde gasesc, franc si la obiect, cate ceva despre “meseria” de a scrie o carte.
    Felicitari!
    Am scris, impreuna cu o colega din liceu, pe care nu am mai vazut-o de atunci(adica 35 de ani), o carte, am si publicat-o.
    Link-uri si altele, disponibile.
    Am, insa, cateva probleme mari de lamurit, probleme care ma tin in loc la cea de-a doua carte, gata si ea dar in sertar! 
    Putem vorbi in privat? O adresa de contact?

    Cu drag,
    Sorin Dobrescu

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *